Aplicaţii pentru Xperia X1 - Final

15 ianuarie 2010


Gata, ăsta cred că e ultimul articol despre Sony Ericsson Xperia X1. Am găsit în sfârşit un ROM suficient de bun, iar orice apare mai nou probabil că va avea nevoie şi de un procesor ceva mai rapid, gen Snapdragon sau Tegra.

Sunt destul de sigur că o să rămân cu această configuraţie până când schimb telefonul, lucru care nu ştiu când se va întâmpla. Nu a apărut „la orizont” niciun telefon suficient de bun. HD2 ar fi cel mai aproape de preferinţele mele, dar este foarte mare, nu are tastatură şi camera pare destul de slabă. Ar mai fi şi ceva Android, dar momentan pare un sistem destul de închis. Nu poţi modifica şi configura la fel de mult ca în WP şi e mai greu să schimbi ROM-ul, dacă măcar ai găsi unul mai interesant.

Folosesc ROM-ul Untamed 1.1.2 (acum ajuns la versiunea 1.3, cu modificari mici), bazat pe Windows Phone 6.5 şi HTC Sense 2.1. Are două modificări grafice – HTC Green Highlights şi Dark Metal Theme. Încercasem şi nişte ROM-uri cu interfaţa HTC Sense 2.5 de pe HD2, dar se mişcă mai greu şi au o groază de probleme. Dacă ăsta e primul ROM neoficial pe care îl instalezi, va fi nevoie întâi de Hard-SPL. Doar sună urât, e foarte simplu.
___________________________

Nişte modificări „dă sistem”:

Boot Screen Aluminium Mild – Doar schimbă imaginea de boot a sistemului. Nu-mi plăcea aia instalată de ROM.

Icon Changer 2.6b – Schimbă icoanele programelor, dar mai ales ordinea lor în noul Start Menu din WP6.5. Eu folosesc icoane din setul ăsta pentru programele mele.

Smaberg X1 Powerbutton 1.0 – Se ţine apăsat butonul pauăr pentru două secunde şi, în loc de fereastra de confirmare a închiderii telefonului – apare un meniu cu 12 butoane. Printre ele: soft reset, închidere, SMS nou, MMS nou, e-mail nou, pornire blutuf, uaiărles etc.

Taskbar Icons WM6.5 Brians V5b + SE – Se schimbă icoanele din taskbar. Cea de lângă Start devine sigla SE, iar cursorul de aşteptare este aceeaşi siglă SE, dar animată. Îmi plac mai mult decât cele standard.

Smart Lock 2.0A – L-am setat în aşa fel încât de fiecare dată când apăs butonul pauăr pentru pune telefonul în stenbai – se şi blochează automat. Pentru deblocare trebuie mişcat slaidăru în stânga sau în dreapta (gen aiFăun), iar dacă sunt telefoane ratate, meiluri etc. apar dedesubt slaidăre noi, mai mici, care te duc direct la respectivul eveniment. 

X2 Panel Manager - Am şterş Panel Manager-ul original de X1 şi l-am înlocuit cu versiunea de pe X2. Funcţionează foarte bine. Ocupă mai multă memorie, dar e mult mai rapid. Întâi se opreşte procesul panelmanager.exe cu un Task Manager mai avansat (scriu despre unul mai jos). Apoi se şterge folderul PanelManager din Program Files. Se instalează în ordine: X2 Panel Manager, PM Launcher, X-Key Handler, Keypad Fix. Se dă un restart şi gata.

Programul camerei foto este modificat. Apăruse o versiune neoficială cu geo-tagging, iluminare automată şi câteva opţiuni în plus. Din motive necunoscute, Sony Ericsson n-au mai scos alt update pentru X1, aşa că versiunea asta a rămas numai pe forumuri. Funcţionează fără probleme. Se şterge versiunea veche (Program Files/XperiaCamera) şi se copiază asta în loc. E inclusă deja în ROM-ul de care ziceam mai sus.
___________________________

Urmează o listă de aplicaţii pe care le ţin acum instalate. Pentru listele mai vechi, aici şi aici.

Google Maps 4.0 – Pe lângă harta propriu-zisă, foarte util mi se pare serviciul Latitude. Pe scurt - dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană şi indicaţiile telefonice nu sunt suficiente, persoana aia poate porni Google Maps şi poziţia ei va fi actualizată şi în Google Maps-u’ de pe telefonul tău. Cea mai mare problemă ar fi că de obicei persoana nu are un telefon Android, Uindăus sau aiFăun, singurele platforme care suportă Latitude. Altă „utilitate” ar fi un widget cum am eu în stânga jos, arată în ce oraş / ţară mă aflu. Poate fi setat să arate poziţia exactă, doar oraşul sau doar regiunea. Acum are şi Buzz integrat.

GPS Location 1.2 Beta 3 – Un progrămel mic şi simplu. Ia poziţia GPS şi o trimite într-un SMS sau e-mail, alături de un link spre Google Maps. Poate e util când vrei să arăţi cuiva exact unde eşti.

G-Watch 0.6.4 – În general îl folosesc pentru cronometru şi timer.

Handy Converter 1.22 – Convertor între diverse unităţi de măsură, uşor de folosit. 

Resco Explorer 8.00 – Cel mai bun explorer de fişiere, foarte „prietenos cu dejtu”. Neapărat cu add-on-urile pentru Registry şi FTP. Primul şi poate cel mai important program instalat. 

Shopping Cart 5.3 – Pentru liste, eventual de cumpărături. Eu ţin şi un tab cu o listă de filme pe care aş vrea să le văd, ca să nu uit să le iau de pe torrente cumpăr când apar 720p. O interfaţă extrem de simplă, dar foarte multe opţiuni de configurare în spate. Am participat la dezvoltare cu nişte zeci de idei, deci e bun. ;)

SMSpam 0.2 – Spam prin SMS. Eu am un abonament cu vreo 300 - 500 de semeseuri gratuite pe lună, nici nu ştiu exact câte. Evident că nu le folosesc la nimic. Dar dacă cineva nu răspunde la telefon, îl pot pedepsi cu 100 de mesaje similare, câte unul pe secundă. Cică nişte Nochii mai vechi se şi blochează de la aşa ceva, deci distracţie dublă.
___________________________

Dial-up Enabler-Disabler 0.5 – Aplicaţie simplă cu interfaţa ochei. Opreşte complet accesul telefonului la conturile de date. Util în roaming sau pentru scârţari care n-au măcar 2 euro pentru 100 MB şi vor să fie siguri că telefonul nu se poate conecta la Internet.

Omicronle 0.0.1 – Un client extrem de simplu pentru chat pe Omegle. Pe scurt, eşti anonim şi te conectezi automat cu un alt anonim la întâmplare. Interesant. Poţi da de perverşi, psihopaţi (eu), cretini, idioţi sau persoane normale şi interesante.

Palringo 2.1.0 – Client de mes (bun pentru Iahu, G-talk, Feisbuc, Scaip, etc.) în continuă dezvoltare. Poate pune ca status oraşul în care te afli (poziţionare prin GPS sau turnuri GSM). E nevoie de cont pe palringo.com, dar merită. Poţi trimite poze făcute cu camera sau poi vorbi prin microfon, direct în cadrul tab-ului de ceat. Pentru versiuni „la cald”, recomand beta.palringo.com.

Skyfire 1.5 – Răsfoitor de rezervă. Nu e la fel de finisat ca Opera, dar sunt afişate aproape toate saiturile fix ca pe PC. Ştie flash, ajax, etc. Funcţionează şi interfaţa de postare de la Blogger, ca să pot ataşa poze. Când ceva nu merge pe Opera (9.5 mi se pare cea mai potrivită versiune), merge pe Skyfire.

SPB News 2.1.0 – Cititor de alimentare RSS/Atom. Descarcă şi pozele o dată cu articolele. Mi se pare cel mai reuşit, deşi e cam lent şi îi lipsesc destule funcţii de bază, gen grupuri, export, etc. Poate la următoarea versiune. 

SPB Wireless Monitor 3.0.1 – Arăta o listă a consumului de date pentru fiecare aplicaţie. Porneşte o alarmă dacă depăşeşti o anumită valoare de trafic. Se poate specifica data de facturare, ca să reseteze automat numărătoarea când începe o nouă lună de abonament.
___________________________

Comic Reader Mobi 2.0.1 – Citeşte reviste scanate în format cbz sau cbr. Are şi un fel de „lupă” adaptabilă – când apeşi pe o bulă de text, o măreşte ca să citeşti mai uşor. Anu’ trecut am citit aproape toate revistele Mickey Mouse româneşti din ’90 în timp ce stăteam în trafic.

Core Player 1.3.6 – Echivalentul VLC-ului pentru telefon. Ştie destul de multe formate, dar din păcate nu are accelerare hardware. Filmele „normale” xvid, de exemplu, merg foarte bine. Merge şi IuTiub. Filmele în rezoluţia maximă (800x480), codate special, încă sunt redate mai bine cu Windows Media Player sau Media Xperience Panel.

Shazam Encore 2.1.0 – Serviciul Shazam de „ghicire” a melodiilor. Înregistrează câteva secunde dintr-o melodie (pe microfon) şi caută pe servere. De cele mai multe ori chiar ghiceşte titlul, artistul şi albumul. Util când auzi o melodie la radio sau TV şi eşti curios cine latră.

Midomi 1.6.57 – La fel ca Shazam Encore, dar ciordit de la Samsung. În plus, poţi fredona o melodie şi sunt şanse (mai mici) să ghicească melodia. Am reuşit cu Dragostea Din Tei. :)

S2V 0.42 – Un viuăr de poze, interfaţă simplă care seamănă cu aiFăun. Eu îl folosesc numai pentru a adăuga poze mai mari (256x256) la contacte. În rest mă uit la poze cu HTC Album, instalat automat o dată cu ROM-ul.

SPB Radio 1.0.0 – Asculţi radio pe Internet. Se pot adăuga adrese de staţii radio, el are deja vreo 10. Nu prea l-am folosit.

SPB TV 1.2.0 – Internet-TV. Câteodată se "prinde" şi Antena1, singurul post românesc. Altfel, printre cele aproximativ 100 de posturi – trebuie să găseşti ceva interesant. Merge bine pe HSDPA, dar mănâncă destul de multe date. Preferabil prin WiFi.
___________________________

ThumbCal 1.3.5 – Aplicaţie pentru calendar. Interfaţă foarte bună, nu e nevoie de stylus şi are suport pentru task-uri (tab-ul Calendar din HTC Sense n-are). Înlocuieşte cu succes antica aplicaţie de la Microsoft.

SPB Wallet 2.1.0 – Ţine o listă criptată de coduri, PIN-uri, parole şi alte informaţii personale. Interfaţa gigea. Pentru uituci ca mine.

Google Translator 1.6 – Un program care foloseşte serviciul Google Translate într-o interfaţă foarte simplă. Mai uşor aşa decât în Opera sau alt răsfoitor.

Audio Notes Touch 1.03 – Reportofon. Are o opţiune să înregistreze toate apelurile telefonice automat, dar dacă nu este pe spicăr - vocea persoanei de la celălalt capăt se va auzi mai încet. Cică e o problemă hardware a telefonului şi altfel nu se poate.
___________________________

Data Recovery 1.03.011 – Un mic utilitar pentru card. Scandisk (??), unformat şi, cel mai important, poate recupera fişierele şterse. N-a fost nevoie să-l folosesc până acum, dar nu se ştie.

FDCSoft Task Manager 3.1.0.1 – Un task manager avansat, se pot opri procesele, se verifică utilizarea CPU, are şi nişte funcţii de Ping, etc.

G-Alarm 2.3 – Un program de alarmă excelent. Dar din păcate a trebuit să-l dezinstalez. În combinaţie cu ROM-ul pe care îl folosesc consumă bateria aiurea. Cu G-Alarm telefonul ţine o zi, făra vreo trei. Merită testat măcar, dacă nu apare problema asta cu bateria chiar e genial – cel mai complex program de alarmă.

SPB AltTab – Program mic, îl ataşez unui buton hardware şi pot da „alt-tab” între aplicaţiile care rulează. Apare o fereastră mică în centru cu icoanele şi numele programelor, ca în Windows 98/XP.

SPB Backup 2.1.0 – E bine să ai o copie funcţională a sistemului, în caz că într-o zi se strică ceva în Windows. Un „restore backup” şi problema e rezolvată. Poate face o copie completă a memoriei interne într-o arhivă de 80-120 MB, pe card.

Synchro Time 0.95 – Sincronizează ceasul telefonului cu un ceas de pe Internet.
___________________________

Ţin instalate puţine panel-uri: 3D Fish (nu-l prea folosesc, dar îmi plac peştanii), CNN (ştiri), Facebook, Media Xperience (merge cam greoi, că stă şi HTC Sense în spate), Radio FM, Skype, Twitter (încă nu povestesc unde mă cac şi ce mănânc, dar îi urmăresc pe alţii cum le fac), Xperia (alea standard), Youtube. Toate se pot lua de pe saitu’ SE.
___________________________

Aplicaţii de PC:

Encoder 1.21 – Poate coda filme într-un format special care este accelerat video în Windows Media Player şi în Media Xperience Panel. Merg bine chiar filme codate la rezoluţia 800x480.

mDesktop 2.1 – Se conectează telefonul prin ActiveSync şi în acest program apare imaginea de pe ecranul telefonului. Se poate folosi telefonul de pe PC. Util pentru screenshot-uri, de exemplu.
___________________________

Nu mă joc prea mult. Era altă treabă dacă aveam aşa un telefon în liceu sau în facultate. Mai ţin nişte jocuri din lista veche plus nişte noutăţi pe care le listez mai jos. Se găsesc ele pe gugle, pe ppc warez, pe site-urile producătorilor. Fiecare după posibilităţi. :)

Experiment 13 (X2), Xtrakt (X2), Doom 2 RPG, Assasin's Creed II, Autumn Dinasty, Terminator Salvation 2.0.0, Tower Defense 1.1, Zenonia şi unele din lista mai veche.
___________________________

Pentru iGO 8.3.4 rămâne de actualitate ce am scris aici. Jegoşii încă n-au scos o variantă accelerată hardware, aşa că nu se mişcă perfect. Dar este utilizabil.
___________________________

Ca interfaţă alternativă pentru cei care nu suportă HTC Sense ar fi SPB Mobile Shell 3.5.3 cu SPB Weather 2.3.0 şi SPB Time 3.2.1. Merge peste ROM-ul de mai sus. Din Settings/Today se debifează HTC Sense, apoi se instalează SPB Mobile Shell, atât. Ca să apară în continuare meniurile mari gen HTC trebuie modificat ceva în Registry - HKLM\Software\HTC\HTCMenus. Se adaugă o nouă valoare DWORD, EnableManilaCheck = 0.
___________________________

Cam asta e situaţia după aproape un an de Sony Ericsson Xperia X1. Dacă ai întrebări despre vreun program sau altceva – marş la comentarii!

39 lătrături:


Nicu a lătrat:  

multumesc! excelente 90% din aplicatii, foarte utila lista asta!!! multumesc si pentru timpul acordat pe mess. in sfarsit imi merge si mie telefonl cum ar trebui! daca ajungi prin timisoara dau o bere!!!



Anonim a lătrat:  

mii de multumiri, boiere!! pacat ca nu pui link sa luam direct programele sparte, dar lasa ca ne descurcam noi!!!



xperia a lătrat:  

ce recomanzi, wm6.1 sau wm6.5?



Melk a lătrat:  

Depinde ce vrei. WM6.1 e mai rapid, WP6.5 e mai finisat si are mai mult "oichi-bomboană", dar merge putin mai greu. Eu m-am obisnuit cu WP6.5, deci pe asta il recomand.



alex gy a lătrat:  

merg programele astea si pe un DIAMOND 2?



Melk a lătrat:  

In mare parte da. Ai grija la alea "dă sistem", dar in rest aplicatiile ar trebui sa mearga pe orice WM/WP.



Anonim a lătrat:  

N-am mai schimbat ROM-ul pana acum. Trebuie si HardSPL ala cum am citit eu pe XDA?



Melk a lătrat:  

Da, trebuie. Numai prima data. La urmatorul ROM schimbat nu mai e nevoie.



Adrian a lătrat:  

Ce mult seamana "desktopul" cu al meu (HTC Touch Pro2).



Melk a lătrat:  

Pai ROMu' se bazeaza pe Touch Pro 2. Cred ca doar driverele, Camera si Panel Manager sunt de la Sony Ericsson.



Ovidiu a lătrat:  

Excelenta lista, multumiri pentru efort! Eu inca mai sper la un rom de X2 functional si pe X1.



Melk a lătrat:  

Se zice ca e destul de functional, dar eu nu l-am testat. Daca ai chef, incearca-l.



Anonim a lătrat:  

cat dureaza reinstalarea softului de x1



Melk a lătrat:  

Daca te referi la ROM, vreo 10 - 15 minute in total.



Anonim a lătrat:  

multumes, i-am dat de cap..am setat ceva prost si a ramas intepenit intr-un punct dar l-am luat de la cap...multumesc inca o data



Anonim a lătrat:  

sal. mai ai probleme cu SOD la rom-ul asta? eu tot ce am pus 6.5 nu am putut sa il foloses din cauza SOD.



george a lătrat:  

Unde gasesc un tutorial pentru schimbare ROM ?
Dupa ce am instalat-dezinstalat o gramada de aplicatii acum merge ca dracu . Acum am o versiune de ROM 1.05.931.10 din 23.04.09
Multumesc.



Melk a lătrat:  

@Anonim (ce greu e sa pui un nume...) - N-am avut niciun SoD, inca de la prima versiune. Nu stiu daca ajuta la ceva, dar intai am pus ROM-ul oficial R3A, hard reset, apoi Untamed si hard reset. Nicio problema pana acum. ;)

@george - Pare ceva vechi, dar nu imi dau seama dupa numerele alea. R2A poate? Ca sa pui un ROM neoficial, intai faci Hard-SPL (necesar numai prima data cand pui un ROM strain), apoi pui ROM-ul pe card cum se explica aici, iar dupa ce e gata NEAPARAT unul sau doua hard-reset-uri.



Andrei a lătrat:  

acum tot pe romu asta mergi?
1.3?
eu am tot incercat o gramada de romuri, a lui itje toate au frate ceva nici unu nu e ok! si inca altele! la un mom am gasit romu unui baiat Christian o ver 4.200 foarte ok ca si stabilitate si viteza!
si ultima incercare a fost touch it-u lu itje 24001 dar avea sod in fiecare noapte si ziua cel putin odata!
deci ca sa inchei si acum tot pe untamed esti? multumit de el? sod-uri? blocari, softuri incompatibile?
multumesc mult



Melk a lătrat:  

Am 1.1.2, mi-a fost lene sa mai instalez totul peste 1.3. Diferentele sunt insesizabile, poate 1.3 e ceva mai rapid din cate am citit. SoD am avut cu multe ROM-uri, dar nu cu asta. S-ar putea sa fie singurul 6.5 care merge fara SoD pe telefonul meu.

Probleme am avut doar cu G-Alarm care mananca bateria intr-o zi. Pe unele ROM-uri merge bine, pe altele nu. In rest n-au fost aplicatii care sa nu mearga. Poate s-a blocat o data in cateva luni, altceva nu am ce sa reprosez.

S-ar putea sa iasa in curand un ROM tot de la MrRusch cu Sense 2.5 versiunea de Diamond 2. E singurul pe care l-as mai testa.



Andrei a lătrat:  

oke multumesc mult de raspuns!
dau flash acum!
cred ca o sa te mai stresez dc o sa mai am ceva intrebari:)
noroc :P



Melk a lătrat:  

Ochei, daca ai nevoie de vreo aplicatie sau ceva poti sa ma cauti si pe Iahu (e linc mai sus, in dreapta).



Dumi a lătrat:  

salut,
am un x1, si nu reusesc sa i schimb rom-ul, mentionez ca am urmat toti pasii de pe xda. reusesc hard spl, copiez romul pe card, intru in boot meniu si nu buteaza. multumesc



Andrei a lătrat:  

ca sa-l mai scutesc pe om si ca multumire ca si el m-a ajutat pe mine, uite aici:
http://www.xperiax1.net/forum/how-tos-tutorials/2411-biovolts-video-guides-thread-new-home-now-completed.html
downlodeaza tutorialele si priveste-le cu atentie, urmeaza intocmai instructiunile!
ar fi foarte indicat sa ai adaptor pt card ca sa poti pune direct de pe calculator pe card!
mai exista si metoda ROM Update Utility, dar zicese ca nu e asa de sanatoasa ca cea cu cardul!
pe aceasta cale multumesc lui mek din nou pt suport si sprijin!



Anonim a lătrat:  

unde gasesc si eu un program pt.x1 ca sa pot inregistra ca un reportofon,am incercat pe cel de sus dar nu-mi merge



Melk a lătrat:  

@Dumi - Cardul este formatat FAT32? Presupun ca fisierul kovsimg.nbh l-ai pus in radacina. Daca nu te descurci nici cu tutorialele de la Andrei (desi nu vad de ce nu) - poti sa incerci prin USB.

@Anonim - Nu stiu de ce nu iti merge, dar poti cauta unele pe aici sau pe ppcwarez.



Anonim a lătrat:  

cum pot mari tastatura de la mesaje ???



Anonim a lătrat:  

exista un program ??? va multumesc



Melk a lătrat:  

Recomand SPB Keyboard (contra cost) sau Finger Keyboard (gratuit). Daca instalezi cam orice ROM de HTC cu WP6.5 ai deja tastatura lor, Touch Input.



Anonim a lătrat:  

multumesc



Poc a lătrat:  

Am reusit sa instalez ROM-ul asta de il foosesti tu (vers 1.3) dar nu merge chiar ok.In 24 de ore de cand il am pe tel mi s-a blocat de nenumarate ori si singura modalitate sa il fac sa mearga a fost sa ii scot bateria.Mentionez ca e primul ROM care il incerc.Ceva sfaturi?multumesc



Melk a lătrat:  

Eu folosesc versiunea 1.1.2. N-am mai avut probleme mari cu telefonul de atunci și mi-a fost "frică" să încerc un ROM mai nou. Știu despre ce vorbești, sunt foarte mulți oameni care instalează ROM-uri cu WP6.5 și pățesc exact ce zici tu. Inclusiv eu, dar (doar) cu 1.1.2 mi-a mers perfect.

Ori mă cauți pe Iahu și îți trimit 1.1.2, ori încerci Touch X NUTS (pe forum la XDA-Developers). E versiunea WM6.1 a ROM-ului Untamed. Nu o să se blocheze în felul ăla și merge mai repede, dar sistemul de operare e mai vechi. Eu zic să încerci întâi 1.1.2 de la mine.



Poc a lătrat:  

De 2-3 ore am pus versiunea 1.1.2. merge bine chiar foarte bine as putea spune.Exact cum m-ai sfatuit pus R3A primul si hard reset apoi pus 1.1.2. si 2xhard reset.apoi m-am apucat sa mai pun din softurile tale pe el.Primul care nu a mers a fost acela cu icoanele de la SE care transforma butonul de start si al doilea Smaberg x1 power buton.Primul pur si simplu nu schimba nimic si al doilea cand apas 2 sec pe power button apare ecranul negru luminat si daca apas undeva pe el abia atunci se vede pe ce apas.Daca mai ai ceva sfaturi ar fi de apreciat,oricum multumesc mult.



Melk a lătrat:  

Sa sperăm că nu se blochează. Lasă-l la încărcat noaptea și ar fi bine să ai și o alarmă de rezervă pe alt telefon/ceas. Dacă trec trei zile fără să se blocheze în standby (în special când stă la încărcat) cred că poți sta liniștit. ;)

Ai pus icoanele astea: "Taskbar Icons WM6.5 Brians V5b + SE"? Sunt destul de sigur că ai instalat și icoanele, și Smaberg pe card - și de-asta nu funcționează. Vezi să le dezinstalezi întâi din Remove Programs. În general e bine să instalezi modificările "mai de sistem" în memoria internă.

Poți să mai faci niște mici modificări de Registry, în funcție de ce îți trebuie - le găsești în fișierul "X1 Registry Mods.txt". Dacă o să se blocheze iar în standby de cel puțin două ori, mai poți încerca un hard reset și să nu mai instalezi deloc Smaberg.

Alte sfaturi nu mai am, mă întrebi tu dacă nu știi ce să faci cu vreo aplicație.



Anonim a lătrat:  

Salutare! Am si eu o problema cu xperia si va rog sa ma ajutati! Daca nu folosesc tel 1-2-3 ore nu se mai "trezeste"! Adica pot folosi telefonul dar nu imi merg difuzoarele(nici casca de vorbit nici difuzorul lateral)! Vreau sa precizez ca i-am dezactivat optiunea de a intra in "sleeping mode", doar ii blochez tastatura si il las asa! Am facut hard reset... am instalat din nou WM6.1, am incercat sa modific anumite setari.....rezultatul 0... in contiunare ma confrunt cu aceeasi problema! Tel isi "revine" doar dupa ce il opresc/pornesc. Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat! Multumesc mult



Melk a lătrat:  

Daca ai softul original si ai facut hard-reset, poate e o problema hardware. Inainte sa-l duci la garanite incearca totusi sa pui HARD-SPL si un ROM de pe XDA-Developers. Poate ceva cu 6.5, de test. Daca patesti la fel, pui ROM-ul oficial, SOFT-SPL si il duci la service.

N-am patit si n-am auzit de asa ceva, din pacate nu am cum sa te ajut.



Anonim a lătrat:  

Salut. Un ROM bun pentru Xperia este Xperia Unoff 1.5 sau Infinite. Are la baza WM 6.5 iar la bootare are 150mb free la rami. Incercati-l cu incredere. Il recomand :)



yoyo a lătrat:  

salutare.cine ma poate ajuta si pe mine cu o licenta(keygen)pt.audio notes touch 1.03,l-am instalat,merge,dar dupa 14 zile mi-au taiat smecherii macaroana.Am incercat sa gasesc,dar n-am gasit,si nu prea am chef sa le dau astora 14 dolari.daca m-ati putea ajuta ma-as bucura.merci mult.



Melk a lătrat:  

Nu pot sa te ajut aici. Cauta pe PPCWAREZ!



Trimiteţi un comentariu