Alte provizii pentru iarna grea

24 noiembrie 2009



Ce, a crezut cineva că ajung cele 60 de pachete de Mentosan™? Nu, nu ajung.

Parcare

22 noiembrie 2009


Din când în când parchează câte un căcănar în faţa maşinii mele (parcată legal şi regulamentar pe locul de parcare închiriat de la primărie). E drept că fac şi eu asta câteodată când sunt extrem de grăbit, nu stau mult, sau chiar nu am altă opţiune. Dar MEREU las în parbriz o foaie A4 cu numărul meu de telefon mare şi vizibil ca sa pot fi chemat imediat daca este o problemă. În schimb, căcănarii de care vorbeam mai sus nu fac asta şi uneori nu ai cum să dai de ei, nu aud propria alarmă sau claxoanele mele.

Mă gândeam cum ar trebui să reacţionez în astfel de situaţii, presupunând că mă grăbesc şi nu pot să stau să-l aştept pe căcănar. Fiind cetăţean model, ar trebui să sun la Miliţie şi să-i anunţ, ca să rezolve ei situaţia în mod legal. Dar acum, că am citit despre o fostă colegă de facultate care a stârnit vâlvă pe Internet acu’ o săptămână în urma unei astfel de manevre căcănăreşti, am aflat că degeaba încerci să fii cetăţean model. Îţi pierzi timpul cu miliţişti incompetenţi şi atât. Eu n-aş avea răbdare 4-5 ore, ca respectivul.

Deci, presupunand că e urgent şi mă grăbesc, mai rămâne o altă opţiune în afară de a sparge geamul maşinii căcănarului cu o piatră, a scoate din viteză, a decupla frâna de mână şi a-i împinge maşina în mijlocul străzii? Ştiu că e complet ilegal şi ţi se poate face dosar penal pentru distrugere de bunuri. Dar niciun miliţist nu îl va pedepsi pe căcănar pentru sechestru, că „asta e, nu e locuri de parcare destule, ce să facem?”.

Nu sunt nici adeptul desenării de viniluri pe maşină cu cheia. Oricum nu rezolv nimic, căcănarul tot căcanar rămâne, iar maşina mea tot blocată va fi.

Care o fi soluţia dacă mă grăbesc tare, nu pot să iau un taxi, nu găsesc proprietarul maşinii, dar nici nu vreau să risc un dosar penal?

Formula 1 2010

19 noiembrie 2009


Ultimele stiri:

  • Chimi stă un an pe bară (oare cine o fi inventat expresia asta?). Probabil că o să se dea prin raliuri. Este cel mai mare chitros, face asta pentru că Ferrari îi ofera cam 17 milioane dacă nu participă şi 10 milioane dacă îşi găseşte o echipă. Salariul de la MecLarăn ar fi fost mai mic de 7 milioane, aşa că a ales să nu se mai bage. De parcă n-are destui bani...

Cubic

18 noiembrie 2009


Colecţia mea de CubeeCraft. Le găsiţi pe toate aici, plus multe altele. Pentru fiecare e nevoie de una sau două foi A4, eventual puţin cartonate (foile pentru cărţi de vizită sunt perfecte). Un cutter şi o foarfecă sunt suficiente, nu e nevoie de lipici. Durează cam juma’ de oră bucata.

Bineînţeles că fără discriminare nu se putea, iar doritorii nu pot să facă rost de Hitlăr prea uşor. Dar nu-i nimic, m-am gândit şi la tinerii nazişti dezamăgiţi - îl luaţi de aici.

Primul care ghiceşte numele tuturor personajelor din poza de mai sus câştigă marele premiu: două felii de chec marmorat!

Vot

17 noiembrie 2009

Îmi „plac” oamenii care îl înjură pe Băsescu şi spun că absenţa la vot nu este o opţiune, pentru că trebuie să votăm pe oricine altcineva. Oricine, numai să scăpăm de nenorocit. Din câte am mai citit ăsta e trendul acum, cel puțin printre oamenii tineri de pe Internet. Ia spuneţi, bre, pe cine să votez?

Ştiu că Băsescu a făcut o mulţime de greşeli, a minţit de prea multe ori, şi-a făcut campanie din bani publici cu scuza referendumului etc. Într-adevăr – nu l-aş vota, nu merită! Dar dacă nu pe Băsescu, pe cine? Cine este acel altcineva care merită?

Geoana cel garantat de Iliescu, Năstase și Vanghelie? Eu ţin minte că acum cinci ani toată lumea „inteligentă” era împotriva lor. S-au schimbat pesediștii, acum sunt buni? Nu, exact aceiași comuniști ca pe vremuri.

Antonescu, cel lipsit de personalitate? Tot ce face el în campanie este să se dea mare că-l pune pe sibian premier, altceva clar nu e în stare să propună. Nu esti prea convingător cand te dai mare cu ce ar face altul ca premier dacă ieşi tu preşedinte. Şi mai bagă și minciuni de doi lei. Parcă acum un an toţi îi huleau pe penelişti că băgau taxa auto, că Tăriceanu nu face nimc, astea... Acum am uitat, nu?

Oprescu, doctorul senil care a construit faimoasa autostradă suspendată din Bucureşti? Măcar dacă făcea o șosea de centură decentă. A promis tot ce se putea promite, ba chiar mai mult, dar nimic memorabil n-a făcut ca primar. Oricum nu are sanse.

Despre restul nu mai are rost să vorbim. Dintre cei patru de mai sus, eu tot pe Băsescu o să îl votez dacă nu mi-e lene să ies din casă. Este un preşedinte dăunător ţării, dar de ce să aleg ceva şi mai rău numai ca să scap de el??


LE: Acum am văzut că Radu oferă o soluţie pentru cei nehotărâţi. Te cam murdăreşti şi e mai mult pentru bărbaţi, dar e o idee şi asta... :)

Provizii pentru iarna grea

8 noiembrie 2009


Gorile




Am fost şi io pe la concerul Gorillaz. Sfincter Sisoe, câtă hipstăreală pe metru cub!!!! Nu se mai poate. Toţi pălăriaţii din lume, toţi oichelariştii cu rame groase s-au adunat. Parcă ăştia se dădeau mai mult pe rocku’ ăla de muieri, nu ştiam că există şi hausări hipstări. Probabil că nu iau parte eu prea des la astfel de evenimente „mondene” şi nu am văzut niciodată atâţia strânşi la un loc... pe stradă sunt mult mai răsfiraţi, e chiar un moment de bucurie când vezi unul şi râzi de lipsa lui de personalitate, numărându-i elementele de „originalitate” din ţinută. Unde-i o grenadă cu fragmentaţie când ai nevoie...

Da, uitam să zic şi despre Gorillaz. Nu au fost holograme cu personajele, probabil că a fost un concert low budget. Au mixat destul de caşto tot felul de melodii care nu aveau neapărat legătură cu Gorillaz. N-am mai stat la restul digeilor că nu sunt fan şi mureai de cald, bani de ventilaţie potrivită n-au avut. Ce multe pretenţii am, măi...