Scriam eu pe aici despre locuri de parcare. Să continuăm. Sâmbătă seară un muist a parcat pe locul meu de parcare închiriat de la ADP. Duminică seară era tot acolo, nemişcat. Maşina este o Skoda Octavia break, roşie, numărul B 76 ETN. Nu ştiu numele dobitocului, iar maşina aparţine Porsche România. Evident că nu a lăsat un număr de telefon sub parbriz, că e greu.
Am decis să fiu un cetăţean model, aşa că am sunat la Miliţia Rutieră. Cu un oarecare mişto mi s-a comunicat că nu am sunat la „informaţii” şi nu vor să caute în baza de date numele şi poate un număr de telefon al posesorului, că nu e treaba lor. Cică să sun la sectorişti.
Am sunat la Miliţia Locală şi mi-au recomandat să sun la rutieră ca să aflu numărul. După alte insistenţe au spus că trimit un echipaj şi abia după aia sună ei la rutieră şi încearcă să afle ceva, dar m-au atenţionat că nu se poate face mare lucru.
A ajuns şi patrula destul de repede, mi-au cerut contractul cu ADP şi cartea de identitate, au dat telefoane, au reuşit să afle numai firma care deţine maşina şi i-au pus sub ştergător un avertisment că la următoarea abatere primeşte o amendă de 1000 lei.
După o discuţie civilizată cu „oamenii legii” am aflat că de fapt nu se poate face absolut nimic. Practic, oricine poate să parcheze oricând pe locul meu şi eu am dreptul de a reclama asta la ei. Ei nu pot decât să-l caute pe dobitoc şi dacă maşina e a firmei sunt şanse 99% să nu plătească nimeni niciodată o amendă, chiar dacă maşina respectivă e la a doua abatere. Mi-au explicat ei că firma o să conteste şi nu se ajunge nicăieri.
Am mai aflat că utilajele care ridică maşinile parcate neregulamentar lucrează numai pe bulevardele mari, nu şi pe străzi mici. Dacă încerc eu să îl remorchez pe cont propriu, el mă poate acuza de diverse treburi – mai ales dacă îi stric în vreun fel maşina. Dacă îl blochez (adică îmi blochez locul MEU de parcare), el poate raporta ca şi mine că eu sunt parcat ilegal şi mi se va da un avertisment sau amendă – tot pe firmă, deci după teoria lor oricum nu păţesc nimic.
M-am lămurit. Dacă ai loc de parcare închiriat de la ADP şi un căcănar se hotărăşte să parcheze în locul tău, el are mai multe drepturi decât tine. Singurul tău drept este să chemi nişte gabori care oricum nu pot face nimic. În mod sigur nu o să i se ridice maşina, trebuie să aştepţi să şi-o mute singur. Excelentă ţară.
APDEIT: Skoda Octavia 4x4 este oficial o mizerie. M-a sunat dăşteptu’ de mai sus şi se tot scuza că el a încercat să iasă de acolo duminică dar nu se mişca deloc maşina. La început credeam că face mişto, dar chiar a fost nevoie să-i împing maşina câteva minute ca să-l scot de acolo. Eu, cu pneuri de vară şi tracţiune 2x4 sau cum dreacu îi zice am parcat apoi fără nicio problemă pe acelaşi loc. Am şi plecat şi m-am întors mai târziu, nicio problemă. Deci tracţiunea integrală Skoda e mai slabă decât tracţiunea faţă Peugeot. Gege.
Sau poate era de vină impresia băiatului că acceleraţia la podea îl scoate din zăpadă vreodată...





12 lătrături:
Si eu sint intr+o astfel de problema la Targu Jiu. Am locul meu de parcare luat prin primarie si mereu gasesc cite un jmecher care parcheaya in locul meu. Pacat ca am o masina mai scumpa, ca daca aveam un hirb de Dacie, o propteam in ei permanent.
te-au facut din vorbe, ca sa scape ei de treaba :)
Da ma melk, tu ai masina scumpa sau nu? :D Ca a lui Adrian este ;)...
@Adrian - Daca aveam un harb de Dacie nu cred ca o mai miscam pana la vara din locul de parcare, asa ca nu imi mai lua nimeni locul.
@Anonim - M-or fi facut din vorbe, dar tot si-au pierdut timpul sa vina pana aici, sa completeze formulare, sa dea telefoane. S-au purtat ochei, dar cred ca legea nu-i ajuta mai mult.
@dvictor - S-a cam ieftinit masina mea, ce sa-i faci... :)
chiar eram curios daca merita sa-mi bat capul cu gaborii. tot cheia pe masina e sfanta.
normal, cum altfel sa justifice salariul? crezi, asadar faci presupuneri..
Oare de ce nu ma mir deloc?
Asta e una din situatiile cu care oricare om de bun simt se poate intalni si la care nu gaseste o solutie convenabila. Tocmai pentru ca are bun simt.
Asa-i ca nu ti-a trecut prin cap sa-i tai doua cauciucuri, sau sa-i zgarii masina cu cheia?
Ai vazut? Daca era invers, lui i-ar fi trecut prin cap...
Nu as zgaria o masina pentru ca este parcata pe locul meu. Nu e asa de grav incat sa merite o "pedeapsa". Pot oricand sa parchez in fata ei si gata. Soferul nesimtit va trebui sa ma sune cand vrea sa plece si sa astepte intre 20 si 60 de minute pana am eu "chef" sa cobor. :)
Mai rau e daca sunt eu blocat si trebuie sa plec urgent. Legea nu ma ajuta in niciun fel, bunul meu simt dispare, deci va trebui sa ma costumez in Betmen si sa rezolv singur problema. Ma mai gandesc cum.
ba, dau si eu cu vorba ca e gratis... da eu stiam ca este o regula daca dai telefon la prigoana, si ai loc platit poate sa ridice masina de pe locul respectiv. Asa am inteles.
Ar fi o treaba, dar ala parca se ocupa numai de sectorul 3? O a doua problema ar fi ca e absolut ilegal sa ii mut eu masina aluia daca nu a constatat intai un gabor ca sta parcat neregulamentar.
Trebuia tinuta putin din frana. Nu masina e de vina, ci soferul. 4X4 fara diferential autoblocant sau blocabil electronic e degeaba. Daca o tii putin din frana cand aluneca, se duce cuplul pe toate rotile. Daca nu... nu.
Așa o fi, nu am condus 4x4 - deci nu îmi mai dau cu părerea. Cert este că eu n-am avut nicio problemă cu trecțiune față. Și nici nu apucasem să pun pneurile de iarnă.
Trimiteţi un comentariu