Sidewinder X8

26 octombrie 2009



După câteva luni de utilizare pot spune că îmi plăceau mai mult forma şi precizia fostului G7. Dar pentru că Logitech n-au mai scos ceva similar, a trebuit să trec la altă firmă.

Micromoale ăsta cică are o rezoluţie a senzorului ceva mai mare. Eu nu o sesizez, ba chiar mi se pare că nu are o precizie la fel de bună ca G7. Sau nu alunecă la fel de uşor, dreacu ştie. Plasticul din care e făcut mi se pare cam ieftin şi deja scoate un fel de scârţâit când apăs butonul drept.

Bateria ţine destul de mult, cam o săptămâna. Şi când se termină pur şi simplu se conectează firul de alimentare din receiver la maus şi poate fi folosit mai departe. Firul a fost conceput destul de dăştept. Are nişte mici magneţi în capăt (sau mausu’ are) şi cum l-am apropiat de maus sare singur în locaşul lui. Fără mufe care se tocesc în timp.

Mai are şi câteva picioruşe de schimb, dacă se doreşte un alt tip de aderenţă cu mauspadu’. Eu, fiind mai ignorant, nu am simţit vreo diferenţă, poate şi datorită mauspadului de bună calitate.

Cred că e cel mai bun maus uaiărles pentru joace în acest moment, dar la cât a costat puteau şi ei să folosească nişte materiale mai de allah-ajută.

4 lătrături:


cata a lătrat:  

razer mamba parca e bun, nu mai stiu. slab logitech ca nu au nimic pe segmentul asta



Anonim a lătrat:  

nu e excelent dar nu prea gasesti mouse bun decat cu fir.



Anonim a lătrat:  

chiar merita banii astia, se simte altfel decat un mouse normal??



Melk a lătrat:  

Da! Si nu neaparat doar in jocuri.



Trimiteţi un comentariu